În romanul „Pentru cine bat clopotele”, povestea lui Ernest Hemingway despre războiul civil spaniol, Robert Jordan, profesor universitar american de limba spaniolă şi specialist în demolări şi explozibili, conduce o bandă de gherilă care trebuie să arunce în aer un pod, astfel încât republicanii să aibă o şansă mai bună în războiul împotriva forţelor fasciste conduse de Francisco Franco. Ceea ce salvează cartea de la a fi o banală relatare a unei operaţiuni militare şi o transformă într-un roman clasic modern este perspectiva lui Hemingway asupra naturii umane şi asupra varietăţii răspunsurilor emoţionale apărute ca răspuns la diferitele tipuri de crize şi incertitudini ivite în timpul desfăşurării operaţiunii, precum şi capacitatea autorului de a crea o relaţie între personajele romanului şi mediul social în care acestea luptă. Chiar dacă Jordan nu reuşeşte niciodată să explice membrilor brigăzii sale importanţa luptei lor sau a distrugerii acelui pod, morala este că astfel de alianţe atipice se pot coagula, într-un anumit context istoric / geopolitic, chiar dacă lacunele de comunicare pot genera diverse probleme şi împotriva realităţii anumitor interese ale aliaţilor care pot fi, uneori, divergente. Acest tip de alianţe sunt, de obicei, rezultatul unor modificări structurale ale sistemului internaţional şi pot fi un indice în analiza reconfigurării noilor blocuri geopolitice. Un exemplu în acest sens sunt alianţele dintre China, Rusia, Iran şi Turcia, state care construiesc noi modele de relaţii multi- şi bilaterale. Dorind să demonstreze că sunt descătuşate de formalitatea vechilor tipuri de alianţe, acest cvartet arată că poate lucra împreună pentru a limita influenţa occidentală, evitând în acelaşi timp dependenţa excesivă unul de celălalt. Acest amestec de interese corelate şi contradictorii, care caracterizează noul model eurasiatic de relaţii bilaterale, este un produs al ordinii globale în schimbare şi reprezintă cea mai semnificativă provocare la adresa ordinii internaţionale post-Război Rece.