Aleksandr Lukaşenko pledează vinovat cu jumătate de glas în criza migranţilor. Într-un interviu acordat vineri pentru BBC, liderul de la Minsk confirmă implicarea armatei belaruse în sosirea a mii de migranţi la graniţa de est a UE. „Este absolut posibil”, afirmă el, referindu-se la unităţi izolate din cadrul armatei. „Trupele noastre ştiu că migranţii vor să se ducă în Germania. Poate că i-au ajutat”, adaugă el.
În acelaşi timp, Lukaşenko insistă că nu orchestrează o criză a migranţilor, aşa cum îl suspectează UE.
„Nu i-am invitat aici şi, ca să fiu sincer, nu vreau să-i văd trecând prin Belarus”, spune el.
UE este convinsă însă că Lukaşenko a facilitat venirea a mii de migranţi din Orientul Mijlociu în Belarus pentru a-i împinge apoi spre frontierele UE cu scopul de a destabiliza blocul comunitar. Preşedintele Belarusului ar acţiona astfel pentru a se răzbuna pe sancţiunile economice impuse regimului său din cauza reprimării opoziţiei în contextul alegerilor prezidenţiale din august anul trecut.
Lukaşenko îşi reiterează ameninţările la adresa UE în interviul acordat pentru BBC. „I-am transmis deja UE că nu-i voi opri la frontieră. Dacă vor continua să sosească, nu-i voi opri, pentru că nu vin ca să se instaleze în ţara mea, ci în a voastră”, afirmă el.
Potrivit BBC, circa 5.000 de migranţi ilegali se află acum la graniţele Belarusulului cu UE.
Mai multe grupuri mari de migranţi au încercat în noaptea de vineri spre sâmbătă să intre ilegal din Belarus în Polonia, dar au fost respinse.
„Străinii erau agresivi. Au aruncat cu pietre şi artificii şi au folosit gaze lacrimogene”, potrivit unui comunicat al poliţiei poloneze de frontieră.